Următoarea

   Cu ochii îngreunați și cu un gol în stomac, privesc acum pe geam, pierdută, sperând că nu eu voi fi următoarea.
   Dintotdeauna am fost fascinată de mister, crime și multe cazuri neelucidate. Mereu mi-a plăcut să privesc documentarele criminalilor și să intru în pielea lor, încercând să înțeleg ce i-a determinat să-și dezvolte caracterul și ce i-a determinat să comită acele fapte.Însă în ciuda tuturor filmelor văzute, nu mi-am putut închipui niciodată că un astfel de scenariu s-ar putea derula chiar pe sub nasul meu. Unii mă fac nebună, adesea mă privesc cu teamă, iar alții cu dispreț, crezând că tot ce fac este să inventez. Cartierul meu a fost dintotdeauna foarte liniștit, abia că se auzeau cântecele rândunicilor, ce ne mai frecventau din când în când strada. Vecinii mei erau niște bătrânei de treabă de la care am avut mereu ceva de învățat. Aveam o relație destul de bună, conversând adesea la cafea, iar tot ce știu e că nimic nu scapă de sub ochii lor. Aflau orice noutate în doar o secundă. Însă în ultima perioadă se întâmplă multe lucruri bizare, pe care încă nu le-am pus cap la cap. Liniștea cartierului s-a transformat în urletele din toiul nopții, ce nu mă lăsau să dorm. Pe străzile pe care le frecventam cu drag, mă simțeam acum în pericol. Mă simțeam urmărită. Iar pe băncile pictate în culori vii de către copiii cartierului, au apărut acum urme de zgârieturi și bilețele cu mesaje bizare. Am încercat adesea să fac pe detectivul, să încerc să rezolv misterul, însă mereu lipsea ceva. Mereu părea că totul este în capul meu, că îmi induc că ceea ce se întâmplă este real. Am fost trimisă chiar și la psihiatru, în urma acuzației lipsite de dovezi pe care i-am făcut-o unui cunoscut . Dar știu că el ia parte la asta. Dispariția recentă a unui vecin, ne-a pus pe toți în panică. Însă pare că toți știu ceva, faptul că poliția nu ia atitudine, faptul că toți se prefac că nu văd și nu aud nimic mă îngrozește. Mă face să cred că eu chiar am înnebunit. Așa că am decis să renunț la cercetarea mea și să încerc sa revin la rutina mea zilnica. Mă uitam la un documentar când am auzit un foșnet venit de afara. Auzeam cum un glas domol șoptea ,,Tu urmezi, tu urmezi". Panicată, sar să îmi închid geamurile și ferestrele stând numai cu mâna pe telefon pentru a suna la poliție. Însă datorită credibilității pe care o mai am în văzul oricui, mi-e teamă că nu mă vor lua în seamă. Trec câteva clipe iar sunetele provenite de afara au încetat, însă tocmai când respir ușurată primesc un mesaj. "Nu-ți închipui că vei scăpa, nu te voi ierta vreodată pentru ceea ce " apuc să citesc până mi se taie răsuflarea și îmi apar atâtea întrebări. Cui i-am greșit? " Pentru ceea ce ai făcut. Tu urmezi. " continui mesajul și formez numărul politiei.                Însă era prea târziu. Deodată am auzit cum ușa casei mi-a fost spartă și cum pași grei și repezi se îndreptau spre mine. Știam ca acela avea să îmi fie sfârșitul, însă....

LUCRAT DE ELEVA ANDRA H.