Un pas măreț
Mereu mi-a fost teama de necunoscut. Am trăit într-o bula atât de restrânsă încât mi-a fost frica să privesc în exteriorul său, izolandu-mă... Însă totodată, am avut o dorința în mine de a înconjura lumea în lung și în lat pentru a-i descoperi frumusețea, iar plecarea într-un Safari, am găsit-o ca pe o soluție inedită a problemei mele.
Aflându-mă în inima Africii, multe sentimente mă cuprind cât și gânduri nesfârșite... Însă mi-am făcut promisiunea că nu voi claca și că voi reuși să fac tot ce mi-am propus pe ziua de astăzi. Am urcat în jeep-ul în care deja ne aștepta ghidul dornic să ne prezinte frumusețea sălbăticiei. Cu fiecare kilometru prin câmpiile nesfârșite, simțeam cum totul prinde viata. Girafele elegante își întindeau gaturile grațioase spre cerul senin în timp ce, elefanții se îndreptau spre bălți, sursa lor de răcorire. Mii de păsări se aventurau acum în neant într-un dans aerian, iar odata cu vederea unei zebre, mi-am dorit să o descopăr de mai aproape. Trăsăturile sale splendide mi-au acaparat privirea, blana sa decorata cu dungi negre și albe emana un contrast vibrant în lumina soarelui african. Privirea sa blândă și vigilenta a cuprins în mine un sentiment de libertate cât și de curiozitate. Vederea unei ființe atât de elegante și delicate la o distanta atât de mică, îmi stârnește mii de emoții. O nouă dorința de a mea a fost cea de a întâlni regele savanei, regele junglei, anume leul ce se odihnea la umbra unui copac după o vânătoare nocturnă. Nu mi-am permis să mă apropii prea mult însă am avut mii de curiozități pe care i le-am împărtășit ghidului. Experienta neplăcută ce mi s-a ivit în cale, a fost apariția unui șarpe veninos în peisaj. De când mă știu mi-a fost foarte frica de șerpi, chiar și gândul la orice îi poate reprezenta, mă îngrozește. Auzirea unui foșnet venit din imediata apropiere m-a împietrit. La vederea expresiei mele, ghidul ce îmi indica să îmi păstrez calmul, mi-a triplat starea de panică, iar odată ce mi-am coborât privirea, am văzut cum acesta a trecut printre picioarele mele. Momentul realizării a tot ce se întâmplase într-o fracțiune de secundă, m-a determinat ca jn ciuda tuturor instructajelor făcute, să-mi iau talpasita cât am putut de repede, cel mai probabil atrăgând toată atenția asupra mea. Însă spre fericirea oricui, am scăpat teferi și nevătămați. Datorită soarelui puternic, am întâmpinat și câteva probleme de sănătate, nefiind în apele mele pe parcursul a ceea ce mai rămase din aventura mea.
Cu siguranță plecarea într-un Safari a fost un prilej minunat de a-mi învinge temerile și de a-mi schimba viziunea asupra lumii, făcându-mă saăvreau să o descopăr din ce în ce mai mult!
LUCRAT DE ELEVA ANDRA H.