Reuniunea

Dar stai o clipă, că sună la ușă. Mă ridic de la birou, străbat holul și deschid. E poștărița.
–Sunteți domnul Florescu?
–Da.
–V-am adus o telegramă. Semnați aici.
Am semnat, curios de cine mi-a scris... Închid ușa după ce îi mulțumesc. Mă duc în sufragerie și încep să citesc scrisoarea primită.

"Domnule Florescu,

Florine, nu te-am mai văzut de mult! Cum ești? Te simți bine? Sper că da... Ți-am trimis această telegramă cu scopul de a te aduce acasă. Ne e dor de tine și dorim să te revedem cât mai curând. Ar fi mai bine să te trezești acum, decât mai tarziu și să afli ceva ce nu trebuia aflat. Doar știi mai bine decât să nu mă asculți, nu?
Semnat, mama".

Mama?  Domnule Florescu? Florine? Cum adică mama? Cum adică să mă trezesc? E cumva o farsă? Oare? Vai, mă doare capul... Vreau un ceai. Mă duc la bucatarie și încep să îmi fac un ceai, punând ceainicul pe foc. Capul mă doare din ce în ce mai tare. Ce se întâmplă? Nu mă durea capul înainte, de ce acum? După scrisoarea aceea... Ceainicul începe sa șuiere, aburii ieșind din el. Zgomotul făcându-se e din ce în ce mai gălăgios, atât de tare, încât nu-l mai puteam suporta și leșin. Îmi revin după câteva clipe, dar într-un loc diferit... În casa în care am copilărit? Ce? Cum? De ce?...HUH?! Mă uit la mâinile mele, și cum m-am așteptat eu, mâinile mele erau de copil. Ce?!? Mama intră în cameră, când încep să mă panichez.
-A, te-ai trezit...Ce bine!
Se așază pe pat lângă mine și mă ia în brațe cu căldură și pentru un moment, m-am simțit în siguranță, de parcă am uitat de tot ce se întâmpla. Dar totul a revenit când mi-a spus în șoaptă,la ureche:
-Bine ai venit acasă!

DANA T.