Ghinion...

Fratele meu chiar e un tăntălău. Și-a adus câinele la școală pentru compunerea sa "Prietenul meu cel mai bun" și nici măcar nu era Joi, cel mai bun prieten al lui. Adi este! Desigur, el nu știa asta. El nu știe nimic! Doar matematică! Muuuultă matematică! Mie cu siguranță nu mi s-ar întâmpla asta. Sunt prea grijulie. Acum, sunt acasă așteptându-mi părinții împreună cu Bogdan. Eu fiind nerăbdătoare să râd în fața fratelui meu mai mic, aștept în sufragerie cu un zâmbet larg pe față. După ceva timp, aud ușa deschizându-se. 

Nu îmi vine să cred că ai făcut una ca asta, Bogdane! îl ceartă mama. Mamă, era pentru compunerea mea la română! Bogdan se apără. Pentru compunerea ta, care nici măcar nu era corecta? îl întreb, acel zâmbet larg rămăsese pe fața mea. Da, ție cu siguranță îți place faza asta, nu-i așa? Nu ar trebui să îți înceapă meditațiile la ora asta? mă întrebă el. Ușor, mi-am amintit de orarul meu pentru azi. Am meditațiile la ora asta! Am început să mă panichez iar Bogdan a început el să râdă de mine. Cât timp îmi pregăteam geanta și fugeam de colo-colo, Bogdan mă urmărea și râdea de mine în timp ce eu țipam la el să facă liniște. Certându-l pe Bogdan, nu mi-am dat seama că un anume animal mic se strecurase în geanta mea. Dar Bogdan cu siguranță știa asta, a văzut totul. De asta râdea din ce în ce mai tare. Ignorându-l, mi-am luat geanta și am plecat. Mi-am făcut drumul spre meditații, care de obicei îmi lua 15 minute, dar azi mi-a luat doar 8. Am bătut la ușa doamnei de matematică. Scuzați-mă pentru întârziere doamna, îmi așteptam părinții să vină acasă! Îmi cer scuze, îi spun doamnei. Nu-i nimic, dragă... Hai, vino ca să putem începe! Intru în casa doamnei și mă așez la masă, punându-mi ghiozdanul pe jos. Aud un mieunat și mă întorc să văd dacă doamna de mate are o pisica. Ce ironic! Vine la mine și eu o mângâi. A, ce drăguț! Uite, se pare că te place. Bine, hai să începem! Am lăsat pisica și am început, eu împreună cu încă două colege. Trece timpul, iar mie îmi vine nevoia să mă merg în camera unde nu intră decât o persoană... Mergâng înspre toaletă, mă întâlnesc cu nimeni altul decât Joi! Joi! Ce faci aici?! șoptesc, panicându-mă. Cum a putut să se întâmple una ca asta? Mă transform în Bogdan! Am început să mă panichez, gândindu-mă la ce să fac. Concluzia mea este că îl voi închide pe Joi într-o cameră anume și închid ușa, întorcându-mă la masă, acum fiind acolo și câțiva colegi de-ai mei. Încercând să par normală: hei, colegi! Ce mai faceți? îi întreb, părând de loc anormală, din punctul meu de vedere. Totuși, ei m-au ignorat și am început din nou lecțiile. După câteva minute, am auzit un miorlăit. Cred ca e Lilo - pisica doamnei - mă duc eu să o iau. Stați! o opresc. Pot să mă duc eu? Chiar îmi place de ea. Nu! Tu termină-ți exercițiile! Și voi la fel! Acum mă stresez... Poate o găsește și pe Lilo și pe Joi. Sau poate o găsește pe Joi și nu mă va mai lăsa în casa dumneai vreodată... Apoi aud un râs. Râsul doamnei. Împreună cu un lătrat. Lătratul lui Joi. Îmi pun capul pe masă și mă rog să nu fie supărată. O aud pe doamna cum vine jos cu Joi în brațe. Claudia! Ce face Joi aici? Poate l-a adus Bogdan! îi spun. Da? Bogdan? întrebă dumneaei, dar apoi râde cu lacrimi.

 Se vede că sunteți frați! îmi spune...

Dana T.