Alter Ego

Știam cine era chiar dacă nu îi cunoșteam numele, era mereu acolo, trecând strada în fiecare zi, la ora 11:35. 

Cu părul negru ca abisul în care la un moment dat cădem cu toții, ochii albaștri ca cerul ce luminează strada cu numărul 39 într-o zi senină de vara. Ceva la ea îmi aducea aminte de mine, demult, de pe vremea când viața îmi era dragă, când ochii îmi luminau viu, când priveam în jur, când eram soarele ce lumina zilele tuturor. Parcă sclipirea ei era mai mult decât simplul sclipici ce îl foloseam la școalâ în zilele importante, pe care îl țineam cu grija să nu cumva să îl pierd. Sclipirea ce îi străbătea tenul alb ca laptele era soarele străzii noastre. 

Când trecea în fugă pe langa masa mea, unde îmi luam cafeaua dulce-amăruie dar care în ochii tuturor era o simplă cafea neagră, spunand un ,, Bună ziua" vesel și plin de viată. În fiecare dimineata parcă trecea pregatită pentru ceva nou, un lucru mărunt care să ii facă viața să fie și mai sclipitoare decât este... 

Și oricat aș vrea să mint, ea nu exista, eram doar eu, eu în urmă cu an, înainte ca totul să mă dărâme, acum trăind doar in imaginația minții mele.

Compunere lucrată de eleva Maria I.