Eliberarea

Prezent

Priveam pierdută pe geamul restaurantului, unde am luat cina singură. Noaptea se lăsase acum câteva minute, strada plină de oameni este acaparată de întuneric. Îmi place mult viața asta singură, nu știu de ce dar îmi place foarte mult. 

Sorb o gura din paharul meu cu limonadă, apoi atenția îmi este atrasă de bărbatul ce mă privea atât de atent de pe strada de vizavi. Gândul care mi-a fulgerat mintea de îndată, a fost că îl cunosc, dar apoi am șters tot ceea anticipasem spunându-mi că nu aș avea de unde. Îl mai privesc puțin apoi, când o doamnă tânără alături de fiul său trece prin fața sa, acesta îmi dispare din vedere...Îmi păstrez calmul, zicându-mi ca a fost doar o coincidență. Continui să beau din băutura mea, când aud clopoțelul de la intrare răsunând în încăperea mare. Întorc capul plictisită, rămânând stană de piatra și simțind că mă înec, când vad persoana ce se îndreaptă fix spre masa mea în dreptul geamului. Era el, cel ce acum câteva minute mă privea suspicios pe geam. Îl privesc cu calm, spunând că sigur și el a avut același gând ca mine, ca mă cunoaște si poate a dorit să se asigure, sper. Se așază pe scaunul din fața mea, în acest timp urmărindu-i fiecare mișcarea. Încet și cu fler, scoate biletul alb din buzunar punându-mi-l în fața. Îl citesc fiind sigură că nu scap din greșeală niciun cuvânt. Pe el scria doar atât ,,Cât crezi ca vei mai fugi?". Îl privesc nedumerită șoptind încet ,,Cine ești?", el scoțând un bilețel din buzunar pe care scria ,,Nu te face că nu știi, doar ai fugit de noi în ultimele 8 luni!?". Sătulă de jocul omului din fața mea, îmi scot portofelul din geantă și dau să chem chelnerul, dar atunci, momentul în care am început deja să mă panichez, mi-a prins incheietura făcându-mi semn să tac. Începeam să îl privesc îngrozită, nu știam cine e sau ce vrea de la mine, mă simțeam prinsă în ceva ce știu ca nu avea să se încheie bine. În ciuda stransorii lui extrem de dureroase, strig chelnerul pe un glas ce era atât de calm de parcă nici nu eram pe cale sa o iau razna chiar acolo. Chelnerul se apropie, iar eu plătesc comanda în timp ce omul de care mă temeam, privea suspicios tot ceea ce făceam, orice mișcare. Mă ridic, imi iau haina și geanta, plecând fără șă  arunc o privire în urmă... 

Ies din restaurant, aerul rece de ianuarie lovindu-mi obraji lipsiți de culoare. Trec prin dreptul locului unde cândva stăteam eu, observând că el era încă acolo, privindu-mă pe geam. Dau colțul străzii, calculându-mi în minte drumul până acasă și toate posibilitățile să nu fiu atacată. Îmi știu identitatea, am știu dintotdeauna, doar că de atunci, ador să fiu de una singură.

În urmă cu 8 luni

Era periculos cea ce urma să fac și eram conștientă. Dar aveam nevoie să scap. Munceam de ani de zile pentru ei, iar atunci cand am acceptat să fac asta, mi-au promis libertate la un moment dat. Ei nu mi-au dat-o, așa că o voi obține de una singură. Tot ceea ce nu știau oameni care controlează tot ceea ce fac în timp ce le rezolv misiunile, am strâns destule informații încât să îi am la degetul meu cel mic...Mi-am dat întâlnire cu el astăzi, singurul om care a avut încredere în mine și m-a iubit dintre toți acești oameni, iar eu astăzi, o să îi dau ultimatul, asta după ce l-am omorât pe cel care era șeful locului meu de muncî. Eram conștientă că după opt luni aveau să vină după mine, dar imi doream libertate, voiam să traiesc departe de ei!

Prezent

Grăbesc pasul, când mă apropii de cotitură, simțeam că acolo avea să fie. Și am avut dreptate, toți oameni care cândva mi-au fost colegi, m-au înconjurat prinzandu-mî de mâini. El a venit spre mine, privindu-mă cu ochii aceia de un abis negru:

-Știai că vom veni după tine, Annely, era doar o chestiune de timp, mi-a spus el cu dispreț.

-Știam dragule, doar am lucrat 7 ani pentru serviciul secret al Norvegiei!

Maria I.