Desenul în viața omului
Această lună i-am luat un interviu domnului profesor Florin Crețu, absolvent al Facultății decorative și design George Enescu, din Iași
1.Care a fost "Big Bang-ul" drumului dumneavoastră în lumea artei?
F.C. La finalul clasei a IV-a, doamna învățătoare m-a dus la un concurs de desen și am câștigat un mic premiu care a fost suficient cât să mă îndrume și să mă sfătuiască să aplic pentru o școală de arte.
2.Puteți să va spuneți părerea despre afirmația că artiștii aștern pe hârtie ce nu poate fi spus,dacă puteți și argumenta răspunsul, vă rog!
F.C. Arta plastică este un mod de a transforma imaginația în imagini. Față de alte tipuri de artă, în arta plastică compozitorii devin niște "dumnezeii" ai lumii pe care doresc să o creeze. Ideea principală este că anumite tipuri de gândire le poți transforma mai ușor în desen decât în scris, când creezi ceva vizual e un alt mod de pornire...
3.Unde vă găsiți inspirația, când totul pare "alb negru"?
F.C. Inspirația este un declanșeu, o sclipire. Orice întâmplare, lucru, persoana care ne înconjoară ne poate aduce inspirație.Așa cum nervozitatea te face să faci un lucru rău, un peisaj frumos te face să creezi ceva frumos fie un desen, fie alt tip de exprimare pe care îl preferi. În zilele acestea nu ducem lipsă de inspirație!
4.Este adevărat că artiștii văd totul cu alți ochi, în alte culori, poate chiar se gândesc mai profund la lucrurile care îi înconjoară?
F.C. Este perfect adevărat, un artist vede mai mult decât vede un om normal. Chiar și o crăpătură din perete, îl poate stimula să facă o graniță a unei țări. Artiștii sunt niște vizionari, pot vedea mai mult, chiar și peste cuvinte.
Un lucru rău este faptul că această viziune artistică te poate ține departe de realitate, aici apare termenul "a fi lunatic" care de fapt, poate avea și sensuri bune, poți vedea realitatea altfel. Totodată nu trebuie să fugi de realitate, ci trebuie să o înfrunți!
5.Ce lecții v-a învățat arta de-a lungul vieții?
F.C. Cea mai importantă lecție este aceea că arta cultivă esteticul "urâtului". Orice lucru care poate părea urât, se poate transforma în ceva frumos.
6. Care este artistul care vă inspiră, aveți vreun motiv pentru alegere?
F.C. Există mai mulți artiști care mă influențează. Primul a fost Ioan Andreescu, pe care l-am descoperit atunci când mama mea mi-a cumpărat un album cu lucrările sale, era un pictor impresionist foarte talentat. De acolo am învățat bazele desenului. Pe locul al doilea, ar fi Varmar, un pictor din țările de jos. Și cum aș putea să-l uit pe Van Gogh,care este un maestru al picturii, m-a inspirat să fac tușele spontane în pictură; Paul Klee este un grafician care m-a inspirat în perioada Pop Art, au fost destul de mulți artiștii remarcabili. Sufletul m-a dus să le urmez drumul!
7.Cum v-a schimbat acest domeniu modul de gândire?
F.C. Pentru mulți, arta reprezintă acel domeniu dezordonat deoarece au văzut omulețul dezordonat cu un spațiu pe măsură în filme. Eu însă am fost destul de ordonat.
Arta a fost pentru mine un refugiu împotriva emoțiilor negative.
8.Considerați ca viața este o artă?
F.C. Dacă asta faci, într-adevăr este o artă...din păcate, majoritatea își pierd acest tip de viață din cauza oamenilor care îi înconjoară. Consider că viața nu are legătură cu arta, este doar un mod de a te exprima, un mod de a îndulci viața, şi poate dacă ceilalți oameni ar gândi la fel ca mine, și-ar mai vindeca din cicatrici și-ar usca și rănile...
Vă mulţumesc, d-le profesor!
Interviu realizat de eleva Silvia C.