Cinci ani de dor.....

   Privesc pierdută în peisajul de la fereastra mea acoperit de noapte. Privesc luna gândindu-mă "voi ajunge vreodată acolo?" Apoi privesc fiecare stea pe rând, gândindu-mă care e ea, oare e mândră de mine? Mă privește zicându-și că sunt așa cum și-a imaginat? Oare încă sunt preferata ei în secret? Mi-e dor să îi simt îmbrățișarea, să îi aud glasul strigându-mă prin casă, să privim amândouă televizorul, deși eu nu înțeleg nimic din ce se întâmplă acolo cu adevărat. Să îmi pieptăne părul lung si blond cârlionțat la vârfuri, spunându-mi că va fi mereu lângă mine, deși astăzi nu este fizic lângă mine să mă aplaude zgomotos când voi păși cu diploma în față. Dar în sufletul meu există, mai prezentă ca niciodată. Și nu am spus-o vreodată cu voce tare, îmi spun durerea doar când sunt singură de 5 ani de zile, din seara de 13 aprilie 2019 când o parte din sufletul meu și-a luat zborul, către noi locuri pe care să le lumineze cu bunătatea sa. Și n-am recunoscut-o, dar știu că îmi e foarte dor de ea.

MARIA I.