Iubirea

29.03.2024

Consider că iubirea este un lucru benefic în dezvoltarea noastră. Noi, ca oameni,simţim nevoia să dăruim iubire şi să primim fie că ne iubim părinţii, prietenii, animalul de companie etc.

Cred că fiecare dintre noi începem să dăruim acest sentiment în timp. Putem face şi excepții. Poate că iubirea pentru părinţii noştri vine mai devreme decât vine pentru alte persoane.

Iar acest sentiment are un efect foarte mare asupra noastră, cred eu deoarece ne ajută să nu mai repetăm aceeași greşeală, ce cuvinte să nu mai credem, în ce oameni să avem încredere. Aşa că îmi păstrez părerea despre iubire. Şi ştiu că ne poate ajuta să avem o dezvoltare mintală frumoasă...

MARIA I.


Iubirea este un sentiment care poate deveni puternic în timp. Poate fi benefic sau nu. Sentimentul acesta pe care îl numim iubire, poate pune bazele unei relații puternice sau poate răni sentimentele. Iubirea este ceva ce apare nu pentru că dorim, ci pentru că inima noastră dezvoltă un atașament față de o anumită persoană. Într-o astfel de situație creierul este neputincios și lasă controlul în mâinile inimii. Albert Einstein a spus că ”mai puternică decât forța care se măsoară în Newtoni, este forța iubirii”.

Există o forță extrem de puternică pentru care, cel puțin până acum în prezent, știința nu a găsit o explicaţie formală. Este forța care include și guvernează totul, este chiar în spatele fiecărui fenomen și încă nu a fost identificată de noi. ACEASTĂ FORȚĂ UNIVERSALĂ ESTE IUBIREA!

Dacă căutăm răspunsuri în perspectiva filosofică răspunsurile vor fi o aglomerare de citate, care înțelese te vor lăsa cu mintea plină plină și totodată cu un sentiment gol.

Să dărui totul, să sacrifici totul, fără speranțe de răsplată; asta înseamnă iubire!
(Albert Cammus)
A iubi înseamnă ceva, restul nu e nimic!
(Alfred de Musset)

Psihologii nu au fost mai prejos și au studiat iubirea, ca rezultat a ce aveți să citiți mai jos:

Psihologul Zick Rubin definește iubirea ca fiind alcătuită din trei elemente: atașament, grijă și intimitate, dumnealui însă se referă la o latură mai adâncă și mai romantică a iubirii.

Erick Fromm spune însă că iubirea nu este doar un sentiment. Mai târziu el devine o alegere conștientă și un angajament.

Interesant este, și nu mulți oameni înțeleg acest lucru, cât iubirea stă la baza oricărei relații interumane pornind de la familie, țară și putând să se ajungă chiar la relația de dragoste.

Totuși, iubirea poate crea și dezamăgire și o să vă spun și de ce. Noi ca oameni dorim ca persoana pe care o iubim să ne iubească la fel de mult, de aceea încercăm și tot încercăm, dar dacă acea iubire pe care să ne-o ofere, nu poate exista?

Psihologii spun că astfel de relații se pot explica prin modul următor: Ție îți este dată o cutie puzzle, încerci să găsești un mod de a o deschide știind că acolo este ceva după ce râvnești, dar când în sfârșit reușești să o deschizi, acolo nu se află nimic și dacă știai acest lucru de la bun început, nu ți-ai fi irosit timpul și energia...

Concluzia este că iubirea este o forță nemaipomenită, care are o putere extraordinară asupra oamenilor!

SILVIA C.
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți